Sprijin pentru parinti
- Despre noi
- Sprijin pentru parinti
La GPPA, înțelegem că fiecare etapă din viața unui copil vine cu provocări pentru părinți. De aceea, ne dorim să fim alături de voi nu doar în educația zilnică a celor mici, ci și în momentele mai grele. În această secțiune, am adunat câteva resurse și sfaturi care sperăm să vă ajute să înțelegeți mai bine nevoile copiilor voștri și să le faceți față cu încredere.
Ghiduri și Articole
Sfaturi despre cum să rămâi calm și cum să înțelegi ce provoacă crizele de furie ale copiilor.
Fiecare părinte se confruntă cu tantrumurile copilului lor la un moment dat. Aceste momente pot fi extrem de dificile și stresante, dar este important să înțelegem că sunt o parte normală a dezvoltării copilului.
Un "tantrum" este un episod în care un copil manifestă o reacție puternică de furie, frustrare sau supărare. Aceste reacții pot include plânsul excesiv, țipetele, lovitul sau aruncatul obiectelor și pot apărea în special la copiii mici, între vârsta de 1 și 4 ani, deși pot continua și după această perioadă în anumite cazuri. Tantrumurile sunt adesea declanșate de frustrarea copilului în fața unui obstacol sau a unei interdicții, cum ar fi nevoia de a-și exprima independența sau de a obține ceva dorit, dar care nu poate fi obținut în acel moment. Iata câteva sfaturi practice pentru a gestiona tantrumurile și a face față acestor momente dificile cu calm și înțelegere:
- Păstrează-ți calmul: Este esențial să rămâi calm în timpul unui tantrum. Copilul tău poate simți și reacționa la nivelul tău de stres. Respinge impulsul de a striga sau de a te enerva și concentrează-te pe menținerea unei atitudini calme și blânde.
- Înțelege cauza tantrumului: Încercați să identificați ce a declanșat tantrumul copilului tău. Poate fi oboseală, foame, frustrare sau dorința de a obține ceva. Înțelegerea motivului tantrumului poate ajuta la găsirea unei soluții mai eficiente
- Comunicare empatică: Arată-ți copilului că îi înțelegi sentimentele. Folosește limbajul potrivit vârstei lui și spune-i că ești acolo pentru el și că îl asculți. "Îmi pare rău că te simți așa de supărat, îmi poți spune ce te necăjește?"
- Oferă alternative: În loc să spui simplu "Nu", oferă copilului tău alternative. De exemplu, dacă vrea un biscuit înainte de cină, poți spune: "Nu putem avea biscuiți acum, dar poți alege să mănânci un măr sau o banană."
- Distragere: Uneori, cel mai bun mod de a gestiona un tantrum este de a distragere atenția copilului. Poate fi vorba de jocuri, povești sau activități care îl pot face să uite de ce era supărat.
- Modelul de rol: Copiii învață multe prin observare, așa că este important să fii un model pozitiv pentru ei. Gestionând propriile tale emoții și frustrări cu calm și înțelegere, îi vei învăța să facă același lucru.
- Stabilește limite clare: Copiii au nevoie de limite și structură pentru a se simți în siguranță. Fiind consecvent în stabilirea regulilor și a limitelor, copilul tău va ști la ce să se aștepte și va învăța să se autocontroleze treptat.
- Acordă atenție nevoilor de bază: Asigură-te că nevoile fundamentale ale copilului tău sunt îndeplinite. Oboseala, foamea sau setea pot fi factori care contribuie la apariția tantrumurilor.
- Încurajează exprimarea emoțiilor: Ajută-ți copilul să învețe să-și exprime emoțiile în mod sănătos și constructiv. Încurajează-l să vorbească despre ce simte și oferă-i un spațiu sigur pentru a-și exprima frustrările.
- Caută ajutor atunci când este necesar: Dacă tantrumurile copilului tău devin o problemă persistentă sau dacă simți că nu poți face față situației singură, nu ezita să cauți ajutorul unui specialist sau să discuți cu alte mame care au trecut prin aceeași experiență.
Astfel, tantrumurile fac parte din dezvoltarea normală a copilului și pot fi gestionate cu succes folosind aceste sfaturi practice. Fiind un părinte răbdător, empatic și consecvent, vei putea să treci cu bine peste aceste momente dificile și să îți ajuți copilul să învețe să-și gestioneze emoțiile într-un mod sănătos
De ce este esențial ca micuții să aibă un program clar pentru a se simți în siguranță.
Rutina zilnică este un aspect esențial în viața oricărui copil, deoarece oferă o structură predictibilă și stabilă care influențează pozitiv sănătatea emoțională și mentală a acestora. Pentru copii, mai ales în primii ani de viață, un program clar și stabil este fundamentul unui sentiment profund de siguranță, confort și încredere în mediul înconjurător.
Un copil care are o rutină clară se simte mai puțin nesigur sau confuz, deoarece știe ce urmează să se întâmple într-o zi. De exemplu, știe că dimineața va mânca micul dejun, va merge la grădiniță sau la școală, va avea pauze de joacă și, la finalul zilei, va avea timp de relaxare și somn. Această prevedere a activităților reduce anxietatea și îi ajută să se simtă mai confortabil, ceea ce le permite să se concentreze mai bine pe activitățile de învățare și pe interacțiunile sociale.
Metode de a încuraja independența și încrederea în abilitățile copilului tău.
Copilul tău trebuie să învețe să fie responsabil și independent de la o vârstă fragedă. Studiile demonstrează că este mai bine să le permiți copiilor să facă lucrurile singuri, pentru ca aceștia să dezvolte un simț pozitiv de independență.
Iată ce poți face tu pentru a-l ajuta pe cel mic să fie mai sigur pe propriile puteri.
1. Oferă-i o sarcină
Cu cât are mai multe oportunități pentru a rezolva sarcini singur, cu atât sunt mai multe șanse să o facă. Ai putea rămâne surprins de cât de entuziasmat va fi să te ajute în casă. O sarcină primită îl face să se simtă important.
2. Modifică sarcina
Dacă observi că cel mic nu se descurcă prea bine la sarcina pe care i-ai indicat-o, o poți modifica, astfel încât să fie ok pentru amândoi. De exemplu, dacă micuțul tău nu reușește să pună farfuriile pe masă pentru că nu ajunge, roagă-l să așeze șervețelele. Este mai ușor să modifici sarcina pentru a fi potrivită vârstei și înălțimii copilului.
3. Faceți sarcina împreună
Dacă vrei ca micuțul tău să învețe cum să ducă la capăt o sarcină, este important să o faceți de câteva ori împreună. În acest fel, poți preveni eventualele greșeli și obiceiuri negative ce pot apărea. De exemplu, dacă vrei ca cel mic să clătească vasele înainte de a le pune în mașina de spălat, asigură-te că i-ai explicat clar care sunt așteptările tale. Cel mai bun mod pentru a face acest lucru este să realizați sarcina împreună de câteva ori.
4. Lasă-l să-și aleagă sarcina pe care vrea să o îndeplinească
Atunci când îi oferi copilului tău oportunitatea de alege ce sarcină își dorește să facă singur, îi încurajezi independența și afli care sunt sarcinile cu care el se simte confortabil. În acest fel, îi demonstrezi că îi respecți alegerile.
Un copil independent și sigur pe propriile alegeri va deveni un bun antreprenor în viitor.
Cum să gestionezi propriile emoții și să fii un sprijin constant pentru copilul tău: De la primul zâmbet, de la primii pași, copilul tău trăiește o multitudine de emoții de-a lungul numeroaselor stadii definitorii ale copilăriei.
Această perioadă de dezvoltare și învățare constituie etapa ideală în care să pui bazele sănătății emoționale a copilului tău.
Pune bazele unei vieți fericite și sănătoase:
Copilul tău are nevoie să îi oferi iubire. Alături de tine, învață și se simte în siguranță. Este bine să petreceți cât mai mult timp de calitate împreună. Încurajând o relație caldă și tandră, asigurând copilului tău un mediu în care se simte protejat și iubit de părinții săi, pui bazele unei stări bune a sănătății emoționale a copilului pentru întreaga viață.
Bebelușii: Momentele prețioase petrecute împreună sunt benefice atât pentru tine, cât și pentru copilul tău. Aceste interacțiuni generează secreții hormonale care întăresc legătura dintre părinte și copil, contribuind la starea de bine a ambilor. Joacă-te cu copilul, îmbrățișează-l și mângâie-l.
- Vorbește-i, cântă-i.
- Răspunde prin cuvinte la sunetele pe care le scoate, astfel încât să înceapă să înțeleagă limbajul și comunicarea.
Copiii de vârste mici: Pe măsură ce învață să meargă, dorința copilului de a explora devine tot mai intensă. Această curiozitate trebuie stimulată și încurajată.
- Citește-i copilului (în fiecare zi, dacă poți).
- Jucați jocuri care stimulează copilul să fie curios și să învețe.
- Îndeamnă copilul să denumească diferite obiecte și persoane, pentru început, pe cele din preajma sa.
- Explorați împreună lumea din afara casei prin plimbări.
Preșcolarii: Pe măsură ce devine mai independent și mai curios, copilul tău va dori să exploreze lumea exterioară și să învețe despre tot ce îl înconjoară. Interacțiunile cu alte persoane ajută copilul să își dezvolte propria gândire și să înțeleagă lumea din jurul său.
- Încurajează interacțiunile sociale prin joaca cu alți copii.
- Cere copilului să te ajute cu activități casnice simple, adecvate vârstei. Îndrumă-ți copilul pas cu pas pentru a soluționa probleme simple.
- Stabilește limite clare și așteptări realiste. După „Nu...“ propune-i alternative care îl ajută să înțeleagă ce ai prefera să facă în schimb.
Oferă-i opțiuni clare, pe care să le înțeleagă cu ușurință, atunci când îi ceri să hotărască ce vrea să mănânce, ce haine va îmbrăca sau cu ce o să se joace.
De urmărit:: Copiii mici încă nu știu să se exprime și să gestioneze emoții intense. Uneori, pot fi copleșiți de furie sau de stres atunci când nu își pot comunica nevoile. Atunci când se simt stresați sau copleșiți, copiii au nevoie de un adult care să îi liniștească cu blândețe și să îi ajute să treacă peste aceste emoții.
De evitat: Orice formă de violență, inclusiv strigătele sau loviturile. Copilul care crește într-un mediu negativ riscă să fie afectat de un nivel toxic de stres, care îi afectează creșterea și dezvoltarea și îi poate provoca probleme pe termen lung, mai târziu în viață.
- Certurile frecvente între părinți și alte persoane în preajma copilului. Tensiunile din mediul în care crește pot fi stresante pentru copil, care se poate simți neglijat, neputincios și vulnerabil.
Orice formă de neglijare. Pentru a crește și a se dezvolta sănătos, copilul are nevoie de atenție, iubire și îngrijire.
Iata cateva sfaturi si intrebari pentru a stimula copilul sa povesteasca despre experientele unei zile petrecute la gradinita.
Orice parinte isi doreste sa stie ce a facut copilul sau la gradinita ca de exemplu: ce a invatat, ce a mancat, cu cine s-a jucat etc, si de cele mai multe ori raspunsul primit este acelasi: “Bine” sau “Numai stiu”:
- ce ti-a placut cel mai mult la ziua de azi?
- cu cine ai impartit jucariile preferate azi?
- langa cine ai stat azi la masa?
- ce te-a facut cel/cea mai fericit/a azi?
- ce joc ai jucat azi si ti-ai dori sa il jucam si noi impreuna?
- ce ti-a placut sa mananci cel mai mult azi? Felul1 sau felul 2?
- Te-a intristat azi cineva?
- langa cine ai dormit azi?
Povestiti-le la randul dvs., fiecare, despre cum v-ati petrecut ziua si ce activitati ati avut pe parcursul zilei. Experientele dvs ii pot determina sa impartaseasca experiente similare.
Cum si noi adultii avem nevoie de putin timp al nostru pt a ne relaxa asa si copiii au nevoie de timpul lor: lasati-l mai intai sa se joace cu jocul preferat sau sa se uite putin timp la serialul preferat si abia apoi initiati discutiile legate de ziua petrecuta la gradinita, dar nu folositi in fiecare zi aceleasi intrebari, incercati sa le diversificati.
Puterea exemplului este de neegalat. daca doriti ca un obicei sa ii intre in reflex, atunci cel mai bun exemplu sunteti chiar dvs. Daca va vede spalandu-va des pe maini de ex. Si daca ii reamintiti ca trebuie sa faca la fel, va deprinde si el acest obicei sanatos.
Suntem aici pentru a sprijini fiecare familie să treacă cu încredere prin provocările zilnice ale creșterii unui copil.